Postări

Se afișează postări din august, 2022

Dintr-un zbor de joi

Imagine
  După o pauză lungă, am ieșit în oraș, lovindu-mă de prieteni (nu puțini) la  Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși“. A fost bucuria revederii   de joi,  într-o alergare „DE (SEMNe)!“  – de  această dată – nicidecum pentru  arte mici  (fondator), ci într-o respirație poetică, izbindu-se de zboruri în competiție cu timpul, într-un joc fără cusur. Nu știu cine a câștigat :  poetul vizual sau pictorul vizual. Știu doar că a cultivat momente de înălțare, de sublimare a artei, ca o ripostă optimistă, acolo, rânduind-o frumos, de-mi pare că minunea de la el se trage. Sensibil la gesturile mărunte, blând cu poezia, mereu impregnată de logica amintirilor și a viselor, generos cu prietenii. Nu este Adrian Ghenie,  nici  Constantin Severin. Nu apare nici în cea mai importantă galerie de artă din lume.  Gagosian din New York,  dar e un  Ianus Bifrons  al nostru, cel cu două chipuri și două iubiri :  poezia și pictura...

Dintr-un Zbor de vineri

Imagine
Ne-am cunoscut într-o zi de vineri la Biblioteca Națională a României cu primul volum de carte „ Lasă-mă să te iubesc “ și „ Infinitul iubirii “ (volum colectiv bilingv). Apoi, „ Dumnezeu a pus semafoarele la o distanță de o respirație între două săruturi “, Editura Măiastra Târgu Jiu, 2013 (sponsorizat). Ne-am regăsit într-un Zbor de vineri . Păzeam împreună secundele... „ printre umbre / când se intersectau / păreau oameni / oameni care vorbeau,/ zâmbeau, fluierau, strigau / la despărțire deveneau umbre,/ amintiri, desene ...“ Înnobilând poezia, fără de alai în spate, adulmecând-o în aer, în vis … „doar acolo te poate întâlni“. Eli Gîlcescu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Și a fost botezul cu public pentru „ FĂRĂ FILTRU “. Cu multe emoții înainte de a urca pe scenă. Din o mie de motive: cum va fi sunetul, cum vor fi primite piesele originale, mai ales textele. „ Ei bine, m-am simțit rușinat de temerile mele, după acea seară. Am avut un public absolut minunat și o cântare așa cum ne-am dorit să fie! Publicul timișorean – cel mai mare test cu putință – a fost deopotrivă și minunat și generator de energie pentru noi.“ Acum 10 ani a participat la alt botez... poetic. În volumul colectiv „ Poezia iubiri i“ a înscris câteva poezii din colecția proprie. Anul acesta a participat ca invitat în evenimentul concurs „ Zbor de vineri “. A câștigat Premiul EIKON. Felicitări, Cristian! https://metaforacautarii.blogspot.com/2022/08/dintr-un-zbor-de-vineri.html Eli Gîlcescu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
I-am cerut o fotografie recentă.  Apoi, din una în alta, am vorbit și despre ziua nașterii, premii, concursuri, autografe. Are două cărți în colecția proprie și peste 30 de diplome. Doar cu semnăturile se laudă. Ele contează.  De azi, alte două semnături: Premiul Eikon și Premiul al II-lea Parapanta Clopotiva. Și în privința zborului are câteva vise care se repetă, în care zboară. Atinge pământul doar ca să-și ia avânt. Nu e niciun dubiu că are un înger păzitor. Poezia lui e mereu vie. Nimic despre moarte. Mi-ar fi plăcut o poză cu John Steinbeck. Nu vânez autografe, dar dacă se întâmplă, nu le pot refuza, îmi spune. Acum se gătește de plecare. La muncă. Lasă cele 10 poezii pentru volumul colectiv. Mult noroc, Mihai Amaradia! Eli Gîlcescu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Mulțumesc mult pentru invitația de a participa la evenimentul concurs! Mulțumesc pentru apreciere! Premiul special reprezintă pentru mine eșecul de a nu fi câștigat un concurs...  dar mândria primului căzut (de) sub linie, adică, totuși un premiu special acordat de o editură, mie îmi înmugurește  pe frunte coronița nevăzută de lauri.  Nu sunt nerecunoscătoare!   Premiul special Eikon reprezintă pentru mine certitudinea că cineva specializat în măiestria deslușirii tainei cuvintelor a descoperit ceea ce eu am strecurat în spatele acelor rânduri, ceea ce înseamnă mai mult decât premiul în sine!  Mulțumesc tuturor celor care ați știut prin încrederea acordată să mă puneți în valoare!  Melania Grozavu

Poezia dintr-un zbor

Imagine
Acest concurs a fost un pretext de a sărbători cei 10 ani de la primul volum colectiv „ Poezia iubirii “, realizat cu participarea poeților din Arta conversației. Au fost invitați aproape toți cei 29 participanți. Au răspuns prezent 3, iar din volumul colectiv „ Infinitul iubirii“ (în urmă cu 10 ani a început selecția), din 38 participanți au răspuns prezent 10. Știu, nu mai este reperul de ieri, nu mai suntem nici noi cei de odinioară. Dar azi, avem ocazia să ne revedem peste alți 10 ani și tot noi sau mai puțini, să ne bucurăm de un alt eveniment concurs. Premiul nu este de consolare. Este special cum special va fi un alt eveniment de sărbătorit, fie și printr-un concurs. Atunci, alți oameni vor veni să ne adune într-un volum colectiv. Dar până atunci, vom sărbători și „ Infinitul iubirii“ cu amintiri despre Ileana Vulpescu . De această dată, într-un volum colectiv în proză. Sigur că pentru unii fiecare zi e un concurs. Nu? Dacă ai găsit drum spre acest concurs, bucură-t...

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
  A aflat de acest concurs de la Victor Constantin Măruțoiu (președintele Cenaclului Literar Vox Napocensis ). Recunoscător pentru ocazia de exprimare oferită de evenimentul concurs „ Zbor de vineri “, Alex Neguran mărturisește : „ Premiul I Parapanta Clopotiva – Un zbor în tandem cu parapanta deasupra Tarii Hategului – e unul dintre cele mai inedite. Apreciez mult această legătură pe care ați creat-o între arta poetică și un sport extrem (eu fiind un diletant în ambele domenii). Da, voi participa la volumul colectiv ( Premiul Eikon ) și salut cu entuziasm propunerea celor de la Editura Eikon . “   Eli Gîlcescu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Azi este despre el. Locuiește „în cocoașa unui trecut / umbrit de izvoare / binecuvântate să toarne în cupele timpului / apă vie“. Destinul lui, „ ramură cu muguri de timp  din care roiesc iluzii /.../ pentru zborul atras de nordul divin“ P oemele lui „sar peste orizonturi / pe care mai bine decât veșnicia / nu poate să le domesticească nimeni.“ Se zbat într-atât că citindu-le îți pun la încercare toate simțurile în răzvrătire. Este usr-ist. Are o colecție însemnată de poezie. Vine din Măiag ul de Gorj și scrie pe unde îl apucă inspirația. Seara, pleacă „la  plimbare prin pădurile din cer / cu sentimentul cu nu e decât un pictor veleitar / își deschide cutia cu acuarele de vise / și caută cel mai ascuțit colț de lumină stelară / …/ pictează vedenii“. A fost candidatul cu Nr.1 , acum, tot cu Nr.1 înscrie cele 10 poezii pentru volumul colectiv Zbor de vineri, sponsorizată de Editura EIKON.   Premiul special EIKON.   Felicitări dragi, „ de sub...

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Niciodată nu am pus accent asupra premiilor,  dar Premiul special Eikon reprezintă o apreciere pentru poezie, precum și o încredere și responsabilitate. Sunt la început de drum, pe un drum mare numit „ literatură ”.  Sunt puține cuvinte în vastul curent de gândire!  Mulțumesc juriului și organizatorilor pentru acest minunat concurs și pentru participarea cât mai activă.   Alexandru-Eusebiu Ciobanu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Participarea mea la evenimentul concurs Zbor de vineri a reprezentat sărbătoarea anului 2022 ,  prilejul unui pios omagiu adus doamnei Ileana Vulpescu . Premiul special Eikon mă bucură și mă obligă deopotrivă, de a scrie poezie inedită! Mulțumesc tuturor pentru dăruire și încredere! (M.M B) Mulțumesc juriului care mi-a acordat premiul! Mulțumesc, Poezie, Zbor de vineri! Zbor de vis! Mariana Marica Babiuc

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Dincolo de toată schilodirea sufletească din jur, de toate zonele gri, ori negre ale fiecărei zile, dincolo de tot urâtul și de toată tristețea, mai vin și vești bune! Cu ani în urmă, (2012-2013) și mult timp după aceea, eu, solitara de până atunci, mă alăturam primului grup literar, online „Arta conversației“ , sub patronajul marii și distinsei doamne a literaturii române, Ileana Vulpescu . Am întâlnit oameni extraordinari ce mi-au îndrumat pașii, m-au sfătuit și mi-au prezentat o lume cu totul diferită de ceea ce cunoșteam. Astăzi, sunt mai mult decât onorată să aflu că, în urma participării mele la concursul organizat de grupul literar „Arta conversației“ în parteneriat cu Editura Eikon , măiestrit condusă de dl. director, Valentin Ajder, am câștigat un onorant Premiul II Arta conversației și Premiul special Eikon . Vă mulțumesc, tuturor! Așa cum frumos a spus Eli Gîlcescu, am adăugat (sper) încă un zbor eternității! Ioana Burghel

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Au trecut 10 ani de când n-am mai participat la un concurs național de poezie. Atunci ( Poiana lui Mihai ) am câștigat premiul cel mare, adică locul întâi . Mai fusesem premiat și la alte festivaluri de poezie, dar acum zece ani când am fost chemat pe scenă, nu-mi puteam stăpâni tremurul genunchilor din cauza emoțiilor. Ieri m-au încercat aceleași emoții (fără tremurul genunchilor), când printr-un mesaj privat am fost anunțat că sunt nominalizat pentru Premiul special EIKON . Mulțumesc grupului literar „ Arta Conversației ", mulțumesc membrilor juriului Editurii Eikon care au apreciat poeziile trimise.   Nicu Murgășanu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
  „Zbor de vineri“, zbor spre în ă l ț imile ș i profunzimea versului ales!   Onorat de Premiul special Eikon .   Alese mul ț umiri juriului pentru nominalizare!   Felicitări tuturor pentru implicare ș i devotament în actul cultural!   Mul ț umiri celor ce au pus mult suflet, persoane fizice sau institu ț ii culturale, pentru finalizarea proiectului!   Onorat! Numai de bine!   Mugurel Puscaș 

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
A fost și este / p rin triunghiuri de poveste /  încărcate de lumină, î mi adorm ușor, senină,  fruntea / cu „a fost“ și „este“. Din o colișuri încurcate / m i le lași în dar pe toate! Scrie de mic bilețele, iar primele versuri, din tremurul ființei vasiliene, erau pentru ea. Trăiri puternice năvăleau în avalanșă, zi de zi.  A trecut mai târziu la eseuri, la jurnal de călătorie, a scris în revista liceului, în observatorul canadian, scrie despre iubire, viață, ca și cum ar vrea să recupereze din mers tot ce înseamnă artă, de a se depăși pe sine.  Precumpănește tema iubirii. Cu sensibilitate față de sufletul viu, angelic al iubitei, în imagini de o frumusețe rară ( o toată încăpere / o albastră de culoare ) – o a legorie ludică, conjugată imperfect la timpul prezent – c u ochi de dor ce-nțeapă geana nopții / c ărări aprinse cu miros de iele / c u rădăcini în cer, podea de stele / p e care vor să ni le fure hoții . Poezia lui – un înger al bucuriei și frumuseții – ne î...

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Nu am mai trimis la concursuri de atunci de când am fost la Poiana lui Mihai !  Dacă nu erai tu, nu aș fi participat!!! Așadar, nu sunt vânător de concursuri! Premiu special EIKON  înseamnă foarte mult pentru mine, întrucât mi s-ar confirma munca și cărțile tipărite în acești ani! Mi-ar fi suport puternic în proiectele la care lucrez!!! Mulțam fain cu drag pentru imbold!  Teo Laurean

Dintr-un Zbor de vineri

Imagine
Participarea la acest concurs de poezie, cu o amplă reprezentare, ne oferă ocazia de a fi alături de  Arta conversației , organizatoare a acestui ambițios și amplu proiect și de Editura Eikon , la un eveniment liric special. Premiul special EIKON , oferit celor prezenți într-un volum antologic, este o contribuție de integrare a poeziei într-o lume oarecum fragmentată, de unire a tuturor poeților lumii al căror moto este iubirea, o temă unitară care le lărgește și le întregește universul liric, printr-o autentică și inalterabilă actualitate estetică.  Emilia Țuțuianu

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
„ Zbor de vineri ”, deși titlul unui concurs, apoi a unei antologii, a devenit de curând zborul meu de fiecare zi. Odată cu începerea concursului, veștile bune au curs ca și cum din cer îngeri blonzi scuturau un nor de ploaie, dar până ajungeau pe pământ, totul se transforma în emoție, armonie, iubire, lepădare de sine, într-un cuvânt, poezie.           Poezia este cea care ne-a unit pe tărâmul cuvintelor nenăscute, acolo unde doamna Elisabeta Gîlcescu ne-a invitat să pășim încrezători, să descoperim „ Arta conversației ” în umbra cuvântului, să ne redescoperim în lumina lui, noi făuritorii de lumi vesele ori posace, noi neînțeleșii, neadaptații planetei – poeții.          Și cum să nu te emoționezi, să nu rezonezi, când cu atâta generozitate ești invitat să participi la un zbor. Nu orice zbor, ci cel de vineri! Nu singur, ci laolaltă cu alți iubitori de zbor înalt care-și doresc să atingă...

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
           Încerc să îmi adun cuvintele de câteva zile. Mă aflu încă sub imperiul emoției. Mi-am dat seama că ea nu mă va părăsi prea curând, pentru că așa sunt eu construită, de aceea voi începe prin a mulțumi pentru premiul oferit celei care m-a îndemnat să ies din carapacea mea și să particip la concurs, considerând versul meu special.             Mulțumesc! Prețuire! Mulțumesc și pentru celelalte proiecte în care am fost implicată de-a lungul timpului alături de grupul literar online Arta conversației !             Nu tare demult, un mare poet îmi spunea că trebuie să continui să scriu în vers clasic, pentru că versul meu are o tristețe aproape câinească. Sunau într-un fel anume vorbele sale şi sufletul meu s-a înseninat. În ultima vreme, scriu mai mult proză, mai rar poezie. Asta nu înseamnă că am plecat din poezie, pentru că din poezie nu...

Dintr-un „Zbor de vineri“

Imagine
Acum zece ani, 38 autori au participat la volumul colectiv „Infinitul iubirii“. Printre ei, Mihaela Maria Grecu. Azi, poezia ei (Nr. 29), înscrisă în evenimentul concurs „Zbor de vineri“, vorbește despre cel mai spectaculos și imprevizibil zbor – viața ! Iar despre Premiul I Arta conversației  spune: „ Aș vrea să scriu un roman despre bucurie, dar mă opresc știind că timpul e finit și bucuria te poate înălța doar cât zborul unui gând. Și atunci, îmi rămâne când simt nevoia de aer înalt, să retrăiesc secunda din care mă avânt cu fiecare celulă într-un mugur de aripă.“ Felicitări, Mihaela Maria Grecu !   Eli Gîlcescu

Arta Artei conversației

Imagine
Premiul special Eikon „În viață trebuie să înveți să citești printre rânduri și în oameni. Să citești printre vorbele lor și chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povestește mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.“  (Ileana Vulpescu) Da, e o artă să poți face asta! Iar când înveți să țeși imagini din cuvinte și să le dăruiești altora, înseamnă că, pentru tine, timpul este un cavaler al clipelor, un festin literar. Altfel cum aș fi ajuns aici, în imperiul acesta în care vrei să te rătăcești și să devii, de bunăvoie, grădinarul care împodobește odăile sufletului?! Am aflat cu bucurie că sunt unul dintre câștigătorii premiului special oferit de Editura Eikon, premiu în cadrul concursului „ Zbor de vineri ” organizat de  Arta Conversației.  Ba mai mult, poeziile mele (zece la număr) vor alcătui, alături de cele ale altor confrați literari, un volum colectiv care va fi publicat de Editura Eikon , prin bunăvoința domnului director Valentin ...

Premiile EIKON

Imagine
Participarea la acest concurs de poezie, cu o amplă reprezentare, ne oferă ocazia de a fi alături de  Arta conversației , organizatoare a acestui ambițios și amplu proiect și de Editura Eikon , la un eveniment liric special. Premiul special, oferit celor prezenți într-un volum antologic, este o contribuție de integrare a poeziei într-o lume oarecum fragmentată, de unire a tuturor poeților lumii al căror moto este iubirea, o temă unitară care le lărgește și le întregește universul liric, printr-o autentică și inalterabilă actualitate estetică. (E. T.) Editura Eikon  Premii speciale   (în  ordinea înscrierii în concurs): Eleodor Dinu   Florina Cojocaru Gabriel Gherbăluță Mugurel Pușcaș Teo Laurean Mihaela Aionesei Emilia Țuțuianu Alexandru-Eusebiu Ciobanu Tei George Geo Galetaru Lucian Vasiliu Maria Trif Florin Preda-Dochinoiu Mihai Amaradia Aurora Best Carmen Ștefania Matei Ioana Burghel Gheorghe Șerbănescu Florian Silișteanu Gina Zaharia...

Premiile Editurii EIKON

Imagine
         Valentin Ajder   Dragi Prieteni ai Artei conversație i și ai literaturii, am urmărit concursul de poezie „ Zbor de Vineri ”, recent încheiat, în urma căruia au fost desemnați câștigători trei participanți. Felicitări tuturor și fiecăruia! M-am întrebat în ce fel i-am putea bucura pe toți cei care au participat la concurs și am decis ca premiul din partea Editurii Eikon să fie publicarea unui v olum colectiv , incluzând poeme trimise la concurs, dar nu numai. Pentru că e destul de dificil de ales doar din(tre) două texte, cei 29 de participanți sunt rugați să trimită pe adresa valentinajder@yahoo.com, câte 10 poeme , până în 5 septembrie (tot vineri:) , cu mențiunea: PENTRU VOLUMUL COLECTIV. Textele selectate vor fi publicate în volumul care va fi lansat la Târgu Jiu în a doua parte a lunii octombrie . Zile frumoase și bucurii tuturor! Cu respect și gânduri bune, v.a. Editura EIKON – Premii speciale (în ordinea înscrierii în concurs...

Zbor de vineri – premiile

Imagine
A meritat așteptarea! Iată că și timpul ne-a oferit încă o bucurie, târziu, după miezul nopții! Mulți au participat pentru editură, unii pentru zbor, toți pentru poezie. Cum să faci o alegere, când poezia e în toate. Cum să existe numai pentru unii un concurs atât de mare, iar pentru alții atât de mic! Mă bucur pentru că va urma un volum antologic Zbor de vineri! Un volum de poezii sponsorizat de Editura Eikon. Și mă bucur pentru cei care au fost ieri, și sunt și azi. Mă bucur pentru cei care iubesc Arta conversației. Mă bucur că fără să impun o temă, majoritatea concurenților a fost de partea frumoasă a vieții. Știu că se vor bucura de poezie și prietenii noștri, cititorii. De aceea, vă mulțumesc și sper să ne regăsim iar în aceeași formulă,   la fel de generoși, senini și rodnici, pentru a nu slăbi din ochi poezia. Să ne potrivim treburile, să trecem peste toamnă-iarnă, iar în primăvară să înflorim într-un volum antologic Zbor de vineri –premiul Editurii Eikon. Calde...