Dintr-un „Zbor de vineri“

Au trecut 10 ani de când n-am mai participat la un concurs național de poezie.

Atunci (Poiana lui Mihai) am câștigat premiul cel mare, adică locul întâi.

Mai fusesem premiat și la alte festivaluri de poezie, dar acum zece ani când am fost chemat pe scenă, nu-mi puteam stăpâni tremurul genunchilor din cauza emoțiilor.

Ieri m-au încercat aceleași emoții (fără tremurul genunchilor), când printr-un mesaj privat am fost anunțat că sunt nominalizat pentru Premiul special EIKON.

Mulțumesc grupului literar „Arta Conversației", mulțumesc membrilor juriului Editurii Eikon care au apreciat poeziile trimise.

 

Nicu Murgășanu


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dintr-un „Zbor de vineri“

Dintr-un „Zbor de vineri“

Dintr-un „Zbor de vineri“