Și tare am vrea să fim oameni
Tu nu-ți dai seama cât mi-e toamnă eu ținând în brațe stolurile de ciori înspre seară la ceas tăinuit să vezi prima privire dăruită de la Domnul fetele din satul meu îmi purtau copilăria pe umeri între visuri și mă prind în gheare aripi cu rădăcini în cer o lună rotundă și roșiatică e gata să explodeze în plină secetă de timp de iubire, de ape îmbrățișând pământul spre lumină și nu uita aceste gesturi convulsive ale celor care mor pe un țărm străin nimeni nu-și aude vocea în acest gol într-o asemenea liniște m-aș putea odihni o veșnicie mă acopăr cu zăpada din iarna prin care am trecut mă îngheață viscolul ce nu-mi este prieten o plantă gigantică va crește în plină iarnă spărgând tavanul trecând prin palmele copiilor noștri mă luminează pașnica ninsoare și tu să-mi răspunzi râzând... o pasăre nouă țâșnește din cap curg zdrențe din fâșiile de pene pământ rece plin de roze m-așteaptă animale b...