Florian Silișteanu într-un zbor spre EIKON

# Zorile

au trecut pe lângă mine zorile Lui Dumnezeu
aveau lanțuri la picioare și la mâini cuie mereu
se mutau din cer în lume zorile mergeau acasă
eu pe drum ana mireasă

a trecut pe lângă stea altă nuntă mama mea
apoi steaua s-a tot dus de la cer un pic mai sus
până când și tu plecată niciodată măritată

se întuneca în semne prima noastră depărtare
îngerii în loc de aripi aveau mâini aveau picioare
numai tu parcă din toți aprindeai cu vii la morți

au trecut pe lângă mine zorile Lui Dumnezeu
aveau lanțuri la picioare și la mâini cuie mereu
se mutau din cer în lume zorile mergeau acasă
eu pe drum ana mireasă

a cui ești am întrebat prima zare-a zorilor
ea tăcând sorbea din ploaie apa sărbătorilor
venea setea să numească altă sete s-o trăiască

rând pe rând zorile toate au fost bine numărate
unele fără perechi au fost puse la priveghi
altele la haine vechi
Îmbrăca Domnul cu ele
toate frigurile mele

# KATERINO, roaga-te pentru mine

scrie în pravda că ninge de mâine
și că pâinea se dă din nou pe cartelă
că morții vor fi îngropați în oglindă
că sfinții vor fi puși la turelă
scrie-n ziar câte-n lună și-n stele
caut chirie printre inele

scrie în pravda că nimeni nu scapă
că vin apele mari și că setea usucă
sângele nu mai curge se îneacă în apă
DUMNEZEU e rănit este pus pe o targă
– unde să-l ducem cine îl cară
nu îl lăsați din nou pe DOMNUL să piară

Ah! ce surghiun ce siberii se-arată
se îngrămădesc licurici pe la porți
de parcă lumina la vii și la morți
o împărțeau între ei altădată

bombele cad dintr-odată postum
groparii adorm și ei săpând în oglindă
DUMNEZEU se întoarce pe drum
să le iasă cu plin și să-i prindă
să îi prindă pe toți pân-la unul
până vine din urmă CRĂCIUNUL

scrie în pravda că moartea este ca o mireasă
katerino! roagă-te pentru mine
sufletul se întoarce acasă

scrie în pravda că nunta s-a amânat
și că mirele a fost condamnat
să nu plângi mamă
sufletul se întoarce acasă
doar atunci când moartea este ca o mireasă

(sâmbătă, 26 martie 2022 –undeva în marginea lumii)

 

# Întinerește Dumnezeu

(frumos cântec de încetinire)

 

ca o pedeapsă stă la geam gutuia unei depărtări

să înflorească târziului din noi din tu și eu

ca un pachet greșit livrat de dincolo de sărbători

așa că plec din nou la drum să mă-ntâlnesc cu DUMNEZEU

știam de la-nceput că SFINȚII nu au casă

și că oricât aș măsura cu depărtarea prin icoane

tot cu IISUS voi sta și azi la masă

aș vrea atât de mult să-mpart cu tine, DOAMNE

e tot mai întuneric și tot mai goală sala de spectacol

făclii-făclii se sting în stele luminând urcușul

un curcubeu și el plecat de-acasă

îi umple mamei setea cu căușul

va fi venind din nou poștașul nopții pentru tine

și poate iar greșit va fi livrat coletul

te rog te rog să-ncetinești în mine

ce a uitat să-ți dea în dar poetul

luminile se sting

în sala de spectacol doar tu și eu

de parcă gutuile când ning

ÎNTINEREȘTE DUMNEZEU

 

(scris pe 11 mai 2022, Balotești, Romania)

 

# doar niște nori fără bilet

uitați de DUMNEZEU în tren

 

va fi sosind în gară trenul plin cu nori

e primul tren ce deraiază în cuvânt

din cer o altă nuntă pe pământ

de sărbători

vor fi venind nuntași și lăutari împleticind

aproape mirele va fi și el cumva destul de încurcat

să vadă de departe-nmugurind

bobocii unei rodii – mireasa unui condamnat

mesenii se adună și își dau coate

pe coli albastru colorate

văd în pahare de cristal pe jumătate pline

pe cineva ca tine din trecut și nu mai vine

am obosit

în gara asta nu mai oprește nici-un tren

ci doar din când în când

lumina când întoarce din infern

rămâi cu bine

am scris din nou un cântec

pentru tine

si nici refren nu are nici refren

doar niște nori fără bilet

uitați de DUMNEZEU în tren

 

# E întuneric până și-n oglindă

 

cât am avut, era mereu lumina-aprinsă

se-îngrămădeau la ușă să... deschidă

acum, că nu mai am, lumina este stinsă

e întuneric până și-n oglindă

aveam pe rafturi cărți și în icoane cam toți sfinții

le tot ștergea de praf plângând adesea... mama

Îmi tot spunea că va veni o vreme când părinții

pe la cămine de bătrâni vor fi înghesuind – ia seama!

dar eu, aici pe drum, cu arșița și setea la un loc

întind păcatului o masă: singurătate din belșug

mă uit pe cer, de după nori și ca-ntr-un joc

îl văd din nou pe DUMNEZEU și-ncep să plâng

e tot mai frig deși pământul se topește

chibrituri rând pe rând aprind distanțele târzii

de nicăieri, dintr-un perete, cu un clește

sufletul meu e cu putere tras și-nmormântat la vii

încetul cu încetul, pe bolta nopții, păsări mari de pradă

vor împărți frățește un ultim mare dumicat

sunt invitați, să vină la ospăț în haine de paradă

toți cunoscuții și mai ales aceia fără de păcat

 

(scris azi, 5 august 2022, în portul Calais – Franța – un pic, un pic la capătul puterilor)

 

# vă rog să mă iubiți pe datorie, pe caiet

 

vor fi venind să se-încălzească în jurul pietrelor târzii

toți îngerii înfrigurați – de mâine... mai puțin cu unul

fără să vrea nu mai avea cu ce plăti chirii peste chirii

avea nevoie lumea de el să facă pe nebunul

erau aliniați de după înălțime și cheia-ceea de la gât

căzuseră pe capete în patima din aer, erau triști

trăgeau la sorți și se rugau zadarnic să nu fie coborât

niciunul dintre ei printre artiști

comedianți fără de număr

schimbaseră pe apucate între ei

garoafa morții unui bătrân mai tânăr

cu frigul florii dintre chei

și tot așa urcând încetul cu încetul spre icoană

lui DUMNEZEU i se făcu deodată milă de poet

și-l numără printre cei sfinți și-i puse o coroană

pe care scrise: să îl iubiți pe datorie, pe caiet!

 

(poem din Baia Mare, vineri, 15 iulie – al nimănui și trist ca o simbrie)

 

# cel mai târziu de pe pământ atlant

 

m-au dat în urmărire generală

au scris că am fugit din țară

și că mereu mă duc la DUMNEZEU cu mâna goală

și că nu las moartea ca să moară

îmi este dor de tine mamă

atât de dor a câta oară

nici nu mai știu pe unde merg

și nici ce semne să-nțeleg

în pasul meu mereu-mereu

tot vreau să mă-întâlnesc cu DUMNEZEU

curând pe malul unei ape

vor fi venind toți îngerii să se arate

și fiecare dintre ei într-o icoană

va fi spălând în lacrimi vechea rană

apoi la masă, în capul ei ținând în mână niște chei

târziul tău, al meu, al ei și-al-celuilalt

cel mai târziu de pe pământ atlant

 

(Baia Mare, sâmbătă 30 iulie, pe drum, în căutare de lucru, în drum spre Anglia, din sat în sat și din oraș în oraș ca să pot ajunge și eu cineva)

 

# piatra vine să ceară (secretele unui diafan)

 

vine o piatră la mama ei și piatra zice lasă mamă puțin aer să intre merge adormirea spre seară piatra mea vine spre mine să ceară

vine o piatră la tatăl pietrei și zice

lasă tată puțin foc pe vatră se stinge fierul se transformă în cană lasă tată apei să ceară

vine o piatră la mine

eu nu mai sunt tânăr

îi zic pietrei să meargă acasă

dar ea piatra strigă vecinilor mei să iasă afară

vine spre mine să ceară

vine piatra spre oasele mamei

piatra face o groapă caută urma caută osul focului

apoi iese din aer piatra la moară vine să ceară

vine piatra să ia lumină

e știrbă e colțuroasă e bolnavă piatra de masă

spune că vrea să mănânce frig lună amară

vine piatra la mine să ceară

vine piatra iute spre mine mă lovește în gleznă

eu sar înapoi locul de inimă aruncat la gunoi

se așază piatra acolo vine să ceară

vine... o pasere

Domnul se uită la ea

era piatra

piatra... din inima mea

 

# te rog sa faci un spital din inima mea

 

te rog sa faci un spital din inima ta

lasă poarta deschisă că vin că am înfrigurat distanței

te rog fă un spital din inima ta

lasă îngerii să intre că-l duc pe targă pe unul care își caută mama în iarba duminicii

repede dar repede te rog

fă un spital din inima ta că iată au dat cu var peste cruce și nu se mai vede semnul din semne

daca s-ar putea să lași te rog poarta cealaltă deschisă că vine femeia din tine să nască lumina

fă un spital din inima ta te rog și lasă în pântecul porții o cheie

scrie pe bilet numele meu și pune-l la poartă

că nu mai știu cum mă cheamă

te rog

te implor fă un spital din inima mea și lasă-l pe Domnul de gardă

 

# cântec târziu

 

un ordin crunt și nemilos să fie la urgență internați numai poeți

au pregătit seringi, au adus spirt și vitamine, un preot și prescură

în tot spitalul se zugrăvea și se scoteau de prin pereți

foști doctori, clești și pansamente, pe Dumnezeu legat la gură

era un du-te-vino, dădeau cu var, puneau cearceafuri, era o nebunie

vorbeau în șoaptă spălau pe jos cu moartea cu timpul și cu viața

până atunci nu mai văzuse nimeni un înger ce purta la gât o cheie

și se-ntrebau mărunt din buze ce va deschide și cui va măsura cu ața

au fost strigați pe rând, în ordinea distanței de prin cărți

poeții erau beți de frunză și femeie, înfricoșați și singuri

de nicăieri se auzeau cum suspinând se ridicau din morți

cerând luminii un chibrit, un strop de apă și-înfometate linguri

tabelul ca o listă pentru deportați

mai mult cu unul peste poate

se-nghesuiau poeții printre frați

cu poezia scrijelită-n coate

într-un târziu la toți ni s-a prescris rețeta

un diagnostic tragic și absolut la fel

să ni se pună-n suflet cu pipeta

un pic de vin și plin un portofel

un ordin crunt și nemilos să fie la urgență internați numai poeți

au pregătit seringi, au adus spirt și vitamine, un preot și prescură

în tot spitalul se zugrăvea și se scoteau de prin pereți

foști doctori, clești și pansamente, pe Dumnezeu legat la gură

 

(poemul, este scris marți, 5 februarie 2019,

spitalul de urgență din sibiu)