Eleodor Dinu într-un Zbor de vineri

 

*

cântă mărăcini pe creștetul ignoranței

ce duce spre nicăieri

coșul acesta plin cu ouă de aprecieri colibri

îi dau fără număr

gălbenușuri de indiferență clocită 

într-un cuib

pribeag pe creste zăbrelite cu râpe 

neîncăpătoare pentru mulțumiri

 

*

este riscant să te lași zmeu înălțat 

pe cerul opacelor semne de admirație

cele cu marginile afumate

de simțuri specifice inculturii 

adoră lăcomia râșnițelor de prăbușiri perpelite

pe jar de iluzii

 

*

călare pe goluri catapultate 

de reculul dialogului dintre trup 

și nemurire

sufletul meu visează să intre

în templul îndumnezeirii

dorința de a nu rămâne prizonier

căderii în deșertăciune

încărunțește pândind 

dezintegrarea căilor somnambulești

în altfel de răscruci decât

cele rănite de clipele introspective 

când oului cunoașterii 

îi cresc aripi de zădărnicie

 

*

grea cruce cu ghimpi de măceș înflorit

au de dus pe umerii 

cum niște suave aripi de fluturi

cuvintele care se mărită 

cu gânduri născute de zodia Poezie

 

*

migrația s-a golit de berzele timpurii

ultima binecuvântată să stea într-un picior

pe turla bisericii

va face ouă fecundate cu echilibrul solar

finalmente devenit gheară înfiptă

în pre-existența iubirii

față de glia pe care cerul i-a încredințat-o zestre 

 

*

destinul meu

ramură cu muguri de timp din care roiesc 

iluzii orb dirijate de amăgirea

că magnetismul din busola supraviețuirii

le va fi combustibil de-ajuns

pentru zborul atras de nordul divin

 

*

policromia luminii 

pictează amintiri despre un mâine

când soarelui și lunii le va fi lehamite

să se mai joace de-a eclipsa

pe cerul orb-văzător al netimpului meu

curcubeul 

taie unghiile unui nor

 

*

cu oasele pescarilor de noduri ontice

ghiorțăind în apele efemerității

trambulină

poemele mele sar peste orizonturi

pe care mai bine decât veșnicia

nu poate să le domesticească nimeni

 

*

eu locuiesc în cocoașa unui trecut 

umbrit de izvoare 

binecuvântate să toarne în cupele timpului

apă vie

ferestre îi sunt 

nodurile făcute de malurile vieții 

la susure blagoslovind patosul 

cu care jiul își exorcizează

curgerea pe rugul neîngenuncherii

 

*

seara mă încolțesc furioase crize 

de soluții cărora le-aș arunca oscioarele

tuturor deznădejdilor consumate în timpul zilei

numai să nu mă mai latre din televizor

profit de apetitul acestor jivine

pentru cadavrele de iluzii pe care se-ncaieră

în proxima pauză de publicitate

și plec la plimbare prin pădurile din cer

cu sentimentul că nu sunt decât un pictor veleitar

îmi deschid cutia cu acuarele de vise

și caut cel mai ascuțit colț de lumină stelară

în care să-mi înțep privirile

sângele curs din inimile acestor păsări hrănite

cu grăunțe de absolut metamorfic

se infiltrează-n răbdarea timpului extraterestru

cât policromia somnambulului din mine

pictează vedenii