Cristian Irinoiu într-un zbor spre EIKON

Intimidat

Eram intimidat,
Ea mă privea ca o divă,
Nu avea pedigree,
Dar avea haine de firmă,
Parcă plutește,
Când trece pe stradă,
Scopul ei declarat:
Vrea ca lumea s-o vadă.

Mi-a aruncat o privire,
De sus de pe tocuri,
Și am înțeles atunci,
Că joacă altfel de jocuri,
M-a evaluat scurt,
Cu o privire distantă,
Și a trecut nonșalant,
Fără să-mi dea importanță.

Stilul ei,
Îmi aduce aminte,
De ceva ce
Am mai văzut înainte,
Ce vinde ea,
Nu ai să vezi în vitrine,
Eu aș vrea să mă vrea,
Dar ea nu vrea cu mine.

Cred că știu ce vrea,
E greu de spus în cuvinte,
Chiar de nu e secret,
Sfidează versete sfinte,
Ca un actor,
Ea joacă un rol,
Cu scenariul scris,
E un fruct interzis.

 

Salvare

Scriu un vers, apoi în gând îl descânt,
Inima să se deschidă ar vrea,
Tu vezi în mine nimic și atât,
Un biet saltimbanc ajuns la curtea ta

Ca la icoane la tine mă uit,
Bucăți din mine zac pe podea
Ba mă urăsc, ba nu pot să m-adun,
Cu chipul tău bântuind mintea mea

Scriu înc-un vers, fără să-l cânt
Atacat de panici să respir nu mai pot,
Sunt pierdut în mine, simt că mă scufund,
Și tu, numai tu, ești antidot

 

Binară

Sunt prins undeva între zero și unu,
Zugrăvit în alb și negru e tot,
Nu există nici doi și nici trei, e lugubru,
Nici umbre de gri, iar tu ești în boicot

Sunt prins undeva între zero și unu,
E rece, e cald, e prea plin, e pustiu,
Din ce a fost doi am rămas eu, nebunul,
Între zero și unu sunt mortul cel viu

Sunt prins undeva între zero și unu,
Vreau să revin la doi și la trei,
Să continui să număr precum zăbunul,
Aș vrea cu tine, dar tu nu vrei

Sunt prins undeva între zero și unu,
Mor și renasc de pixeli strivit,
Nu mă pot reseta, mă doare surghiunul,
Iubirea ta nu mai are limita la infinit

 

Politică

Am ajuns să trăiesc într-o lume nebună,
Care dezbate cât fac unu cu unu.
Totul e fluid, alunecos și ilogic,
Nu există progres, doar ceva patologic.

Cuvintele sunt scanate și hiper-analizate
Aud rostindu-se ceva dar vorbirea e mută.
Prostu-i genial, zâmbetul de plastic, ipocrit,
Atinsă de-o floare, dragostea a murit

Nu-i nevoie să gândești, e suficient să exiști,
E normal să ai dreptate chiar și când nu știi nimic,
Totu-i relativ, intrat într-o ceață densă,
Să fii diferit – o experiența intensă

Se gândește nivelat, uniform, șablonat,
E un efort imens ca să le fiu mereu pe plac.
Prostu-i genial, zâmbetul de plastic, ipocrit,
Atinsă de-o floare, dragostea a murit

 

Pseudo-nuntă

Eu în negru, tu-n alb,
Culori de tablou,
O ușă în spate,
Întredeschisă,
Cuvinte șoptite,
Se sparg în ecou

Spectatori și actori,
La finalul de joc,
Stau între icoane
Lumânări ce clipesc,
Miros de tămâie
Și busuioc

Să te văd doar odată,
Să aud cum te miști,
De o viață mă-ntreb,
Ce forme-ți dau chip,
E pseudo-nuntă,
Căci tu nu exiști

 

Inima oxidată

 

Ploaia
Cade-ntruna ca nebuna
Pe noi,
Și ne pune împreună
Ploaia
Ne-a adus aici
Și acum ne ține
În doi,
De ce m-a pus aici cu tine?

Ochii tăi verzi
Să spun ceva îmi cer
Încerc să vorbesc,
Dar știu că am să pierd.
Și dacă
E seacă
Inima mea cea mult prea oxidată
Am să rămân prizonier,
Scufundat în iluzii. Stingher

Ploaia,
Mii de boabe amețite
Se sparg.
Cred că au un scop anume
Ploaia
De o vreme tot ne ține,
Ascunși de nori,
Tu și cu mine,
Și nu știm cine e cine

Cu ploaia aici,
Timpul dacă s-ar opri,
Tu nu ai pleca,
Iar eu nu aș muri,
Și dacă
Insistă să tacă
Inima mea cea mult prea oxidată,
Tu ai să pleci
Când ploaia se va sfârși

 

Nebun 

 

Sunt mai nebun decât

Nebunii din ospicii,

Doar că am învățat

De fraged să ascund,

Cât de defect mă simt,

Când sunt strivit de vicii

 

Sunt un nebun rănit,

Iar vina ce o porți

Nu-ți este cunoscută,

Căci la barbut din zaruri,

Momentul oportun

Nu mi-a ieșit la sorți

 

Sunt un nebun desigur,

Căci stau cu tine-n gând

Știind că fugi de mine,

Eu fugăresc perpetuu

O dulce agonie

Da! Sunt nebun. Nebun!!!

 

Flori și mucuri de țigară

Între flori. Și mucuri de țigară.
Gândesc din nou la tine.
Aș vrea ca să te uit,
Dar am o frică seacă
Ce zace crunt în mine, 
Când muma disperării,
Atacă tot mai crunt,
Cum o să-mi fie bine?

Între flori. Și mucuri de țigară.
Visez că sunt cu tine.
Nu vreau să mă trezesc.
De când nu suntem noi realitatea
E rece și pustie.
Iar universul caută
Acum să aibă sens.
Tu mai gândești la mine?

Între flori. Și mucuri de țigară.
Mă sfâșii... Mă sfârșești
Și-am să adorm din nou,
Doar ca să mă trezesc.
Cerșesc din întuneric
Încă un strop de viață
Ca morții din cavou.
Tu ce faci? Unde-mi ești?

Suflet de vânzare

 

Au înnebunit de tot
Și nu pot să mai suport
Adevăruri mutilate-n jurul meu
Femei siliconate
Aleargă după notorietate
Iar leul cântărește tot mai greu.
Am doar un suflet, nu-i de vânzare
Aici oricum i-au pus haștag „nefericit”
Acum se vinde doar ceea ce pare
Ce vezi contează, restul e nimic

Dacă sunt orb, surd și tac,
Și-i las să-mi spună ce să fac
Să știu prea multe n-are nici un rost
Să nu fiu prea, nici foarte-foarte
Dacă vreau să ajung cât mai departe
Ei îmi schimbă toată viața într-un cont
Am doar un suflet, n-are valoare
La bursă am haștag „nefericit”
Acum se vinde doar ceea ce pare
Doar dacă ai exiști, în rest nu ești nimic

 

Noaptea

Noaptea se lasă în jurul meu
Mi-e dor de tine și tare mi-e greu
Mergem eu și cu mine într-un lan de pustiu
Sunt oameni pe stradă, dar niciunul nu-i viu.

Femei ușoare mă ademenesc
Vând un gram de iubire pe un pat de hotel.
Animale bipede pândesc după colț,
Un câine latră, altul urlă a mort.

Noaptea se lasă peste praful din drum
Fauna nopții stăpânește acum
Umbre de ură schimbate la față,
Vor să-mi ia tot ce am ca să mă scape de greață