Postări

Zbor de zboruri

... scăpat din strâmtori, înlănțuind iar și iar zâmbete în spirale unde-oriunde splendoarea albastră, tot mai înalt   iar eu stau și aștept de aproape-departe   bucuria mea altă bucurie și nimeni nu mă invidiază   Eli Gîlcescu

Candidatura la poezia iubirii

Imagine
Cu bună măsură, știu că vei aprecia poeziile din concurs. Și cu răbdare.. Cu grijă și multă dragoste. Cu bună măsură, susținerea ta. Chiar dacă sunt „ răvașe de suflet “, ca acum zece ani, și unele versuri le-ai citit ca pe o rugăciune. „ Și ce greu să faci o ierarhie !“, spuneai atunci. Și eu, Stella , ca acum zece ani, caut măcar un cuvânt care strălucește acolo. Și mi-e de-ajuns. Și mă bucur pentru cei care au fost ieri, și sunt și azi. Mă bucur pentru cei care iubesc Arta conversației , ca tine. Mă bucur că fără să impun o temă, majoritatea concurenților a fost de partea frumoasă a vieții, iubirea. Uneori am simțit că sunt cu un pas înaintea gândului meu. Chiar și acum, când s-a încheiat etapa de înscriere. De aceea am refuzat să fac o selecție. Mă bucur că va urma un volum antologic „ Zbor de viner i“. Și cu o selecție de poezii din concurs, cu gânduri și amintiri despre Ileana Vulpescu, și tu, susținătoarea Artei conversației, vei avea un loc de onoare. Aștept cu nerăbdare alege...

Și tare am vrea să fim oameni

Tu nu-ți dai seama cât mi-e toamnă eu ținând în brațe stolurile de ciori înspre seară la ceas tăinuit să vezi prima privire dăruită de la Domnul fetele din satul meu îmi purtau copilăria pe umeri între visuri și mă prind în gheare aripi cu rădăcini în cer o lună rotundă și roșiatică e gata să explodeze în plină secetă de timp de iubire, de ape îmbrățișând pământul spre lumină și nu uita aceste gesturi convulsive ale celor care mor pe un țărm străin nimeni nu-și aude vocea în acest gol într-o asemenea liniște m-aș putea odihni o veșnicie mă acopăr cu zăpada din iarna prin care am trecut  mă îngheață viscolul ce nu-mi este prieten o plantă gigantică va crește în plină iarnă spărgând tavanul trecând prin palmele copiilor noștri mă luminează pașnica ninsoare și tu să-mi răspunzi râzând...   o pasăre nouă țâșnește din cap curg zdrențe din fâșiile de pene pământ rece plin de roze m-așteaptă animale bipede pândesc după colț, un câine latră, altul urlă a mort pecetluind ascunsa t...

Despre premii și festivități

Imagine
Dragi prieteni, Am lansat acest eveniment ( 10 ani de la primul volum antologic „ Poezia iubirii “) – concurs „Zbor de vineri “, iar o selecție din poeziile din concurs vor fi cuprinse în volumul antologic „Zbor de vineri   Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu“ ( lansarea Mai 2023) , sărbătorind 10 ani de la lansarea volumului antologic „ Infinitul iubirii “. Nu vom fi mulți, nici puțini, dar bucuria acestor premii va fi imensă. Poate veți zâmbi. De ce? Pentru că sunt altfel! Sponsorii evenimentului-concurs sunt și jurați. Evaluează separat poeziile. Iar surprizele pot fi mari. Vor alcătui fiecare echipele de jurizare. Pot acorda 1-3 premii . Duminică, 24 iulie , ora 20, prin videoconferință, vor transmite rezultatele finale (numărul-numerele câștigătoare). Dacă există modificări de program în calendarul sponsorilor, se amână teleconferința. Așa cum v-am anunțat la deschiderea acestui eveniment-concurs, vor fi 4 premii: Premiul Editurii Eikon, Premiul Parapanta Clo...

Zbor de vineri

Imagine
Eveniment -concurs (10 ani)  Concurs -eveniment(10 zile)  Cu 2 poezii postate pe adresa egilcescu@gmail.com   (data limită 17 iulie a.c.),  poți câștiga un loc în preferințele sponsorilor:  Editura Eikon,  Parapanta Clopotiva,  Cafeneaua Filosofică Toronto,  Biblioteca Alexandru și Aristia Aman Craiova,  Arta conversației XXI.  Te așteptăm!

A început numărătoarea inversă

Imagine
  „ Zbor de vineri “ – concurs cu 2 poezii  email: egilcescu@gmail.com , până la data de 17 iulie 2022 Poeziile din concurs pot fi incluse într-un volum de carte digitală sau de hârtie  (detalii în curând)  Înscrierea în concurs reprezintă și un acord ( da ) în acest sens. Despre premii și festivitatea de premiere, 10 iulie 2022  (detalii în privat) Eli Gîlcescu

Zbor de duminică

Imagine
... scăpat din strâmtori înlănțuind iar și iar zâmbete  în spirale ochii avântându-se înalt unde-oriunde splendoarea albastră tot mai înalt iar eu stau și aștept de aproape de departe   bucuria mea altă bucurie și nimeni nu mă invidiază   Eli Gîlcescu